Delir

Vreau să mă îndrăgostesc de tine.

Așa ca prima dată. Să fiu nebună după tine. Să nu-mi pese de nimeni și nimic. Să trăim cu soare și ciocolate. Vreau pasiune, vreau să mă minți tot așa de frumos cum o făceai la început, să mai întinzi un pic delirul. Emoțiile care le simțeam când te atingeam, când îți simțeam degetele umede, palma transpirată, picăturile ce ți se prelingeau pe tîmple. Îmi plăcea să mă joc cu degetele tale, să simt cum te joci suav cu ale mele, de parcă te-ai fi logodit cu fiecare dintre ele în parte, să mișun cu ele în părul tău odinioară lung. Să fi fost de la căldura insuportabilă sau de la emoții. Vreau să mă vrei, ca la început. Vreau sexul din dragoste, sau din iluzia dragostei, cînd preludiul era mai plăcut ca orgasmul. Te vreau pe cel de care m-am îndrăgostit. Vreau iluziile cu tine, iluziile în care iți sărutam pofticioasă epiderma și mă înnecam în relieful corpului tău.

Te admiram, te adoram. Și ce cuvinte lipsite de importanță îmi păreau atunci. Nu credeam ca e vreun cuvânt capabil să definească emoțiile ce mi le provocai.  Fiecare atingere mă electrocuta.

Acum sunt doar regrete inăbușite în agresivitatea și refluxul acelor sentimente și amintiri. Am crezut că te urăsc, te urăsc pentru că ai putut să distrugi magia și delirul. Dar nu era ură. Era dezamăgire, dezamăgirea că am permis să expir atîtea emoții. Și de fiecare dată cînd vreau să mă reîndrăgostec de tine, îmi intoxici orice respirație. Trăiesc iubindu-te, dar neîndrăgostită. Reinventez emoții pentru care nu găsesc definiții și transform pasiunea în reproșuri. Te urăsc pentru că îmi dai alternativa să-mi fac iluzia unei eventuale despărțiri, te urăsc pentru că nu ești nebun după mine. Și tot ce-mi mai doresc e ca să fiu dorită de cineva atît de tare cum te doresc pe tine. Nici măcar nu m-aș putea răzbuna pe tine, căci știi prea bine că sărutînd alt bărbat mi-aș imagina fața ta în pînza propriilor plăsmuiri.

De data asta am vrut să o încerc pe-a ta. Și stau acum cocoțată pe un iceberg în oceanul amintirilor de cândva.